O mamă și-a spânzurat cei doi copii la subsolul casei pentru că nu-i mai dorea: ” Mă simt deprimată, nu-i mai vreau”

Doi frați din Pennsylvania, un băiat în vârstă de 8 ani și o fată în vârstă de 4 ani, au fost găsiți spânzurați  la subsol cu o lesă de câine pe 23 septembrie.  Mama lor, Lisa Rachelle Snyder, a susținut că băiatul din cauza corporaturii era batjocorit de către colegii de la școală și a decis să se sinucidă, dar nu dorea să o facă singur, așa că și-a convins și surioara de 4 ani să facă același lucru.

Copiii erau inconștienți și se aflau în stop cardiac când au fost găsiți, dar medicii au reușit să-i aducă în viață.  Cu toate acestea, pe 26 septembrie, celor doi copii le-au fost oprite aparatele repiratorii murind în decurs de 14 minute unul de celălalt, scrie People. Imediat anchetatorii au confiscat din casa femeii atât jocurile copiilor cât și telefoanele și computerele.

Ulterior, Snyder a creat o pagină privată de Facebook, numită „Remembering Conner & Brinley”, unde a scris: „În fiecare zi îmi este din ce în ce mai greu. Îmi este dor de voi atât de mult. Vreau doar să vă țin în brațe și să vă sărut.  Tot ce fac este să plâng. Vă iubesc pe amândoi din toată inima. Vreau să vă întoarceți”. În lunile de după ce au murit copiii, poliția s-a oprit în investigarea incidentului.

 

loading...

Citește și O fetiță de 9 luni a murit sufocată de pisică: „Am găsit-o găsit în cărucior deasupra ei”

 

Anchetatorii timp de două luni nu au mai investigat cazul, până când în urma unui control în computerul femeii s-au găsit căutări pe internet pentru metode de sinucidere . Căutările au fost făcute cu puțin timp înainte ca poliția să găsească copiii în stop cardiac în subsolul casei din Albany, conform documentelor instanței.

Dar asta nu este toat: în timpul investigațiilor, s-a descoperit că femeia a abuzat de câinele pe care îl avea în casă. Pe computerul său au fost găsite fotografii și videoclipuri cu relații sexuale pe care Lysa le-a înregistrat cu animalul. Astfel, la acuzațiile de abuz asupra copiilor și dubla omucidere au fost adăugate și cele  pentru abuzul împotriva animalor.

Lisa Rachelle Snyder în vârstă de 36 de ani este acuzată de omor din primul și al treilea grad și modificare a probelor. Femeia ar putea fi condamnată la închisoare pe viață.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram

 

Alte Știri