ultimul selfie inainte de prabusire

O vacanță mult visată s-a transformat în tragedie: ultimul selfie înainte de prăbușirea avionului

Un tânăr a trimis mamei sale un selfie de grup cu prietenii cu doar câteva minute înainte ca el și cei trei prieteni ai săi să fie uciși într-un accident de avion duminică.Daniel Shedd, în vârstă de 37 de ani era cu prietenii din timpul universității  înainte să decoleze de pe aeroportul Creve Coeur din Maryland Heights, Missouri, a raportat KSDK.

Fotografia veselă a fost făcută cu câteva clipe înainte ca avionul cu un singur motor și cu patru locuri să se prăbușească duminică în Illinois în urma căruia toți tinerii și-au pierdut viața. Tatăl lui Daniel, Charles Shedd, a declarat presei că aeronava a fost pilotată de prietenul fiului său, Joshua Sweers, în vârstă de 35 de ani. Avionul, un ​​Piper Cherokee PA 28-235 – era în „stare excelentă” și a trecut toate inspecțiile necesare.

Un călugăr brazilian a murit de covid-19: a fost infectat în timp ce îi ajuta pe cei săraci

Cei patru absolvenți ai Școlii de Inginerie a Universității Kettering din Michigan au decolat duminică la ora 3.19 pm și s-au prăbușit doar cinci minute mai târziu, în apropiere de Carlinville, Illinois. Daniel Shedd, Joshua Sweers, Daniel Schlosser și  John Camilleri toți în vârstă de 39 de ani, au fost declarați morți de către Coronerul Județului Macoupin, la locul accidentului de la ora 16.27 pm. Toți cei patru erau membri ai fraternității Phi Gamma Delta, iar trei dintre ei erau din Michigan.

Momentan nu sunt clare cauzele care au dus la prăbușirea avionului .

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și VK

 

Tu nu-mi spune ce să scriu, eu nu-ți spun cum să gândești.
Dacă ai ceva de spus, scrie la
ro.mondonews24@gmail.com