Un bărbat a încercat să-i scoată ochii iubitei sale pentru un” like” pus la fotografia unui prieten

 

Un culturist profesionist  și-a bătut prietena lăsând-o aproape moartă doar pentru că apus un ”like la fotografia unui prieten pe Facebook. După ce a lovit-o de mai multe ori în față, bărbatul a încercat să-i scoată ochii cu degetele, dar din fericire nu a reușit.

Profitând de neatenția bărbatului, fata a trimis  un mesaj unui alt prieten care a alertat imediat autoritățile.

Saba, femeia iraniană condamnată la 24 de ani de închisoare pentru că și-a dat jos voalul

Danny Bridges, de 35 de ani a fost arestat și  s-a dovedit a fi un bătăuș serial cu femeile.  Polițiștii au intrat cu forța în apartamentul cuplului și au găsit-o pe fată plină de vânătăi și de sânge.  „Îmi amintesc pumnii, apoi mi-a băgat degetele în ochi ca și cum ar fi să mi scoată . Mi-a fost frică să am mor”, a declarat tânăra agenților.

Evenimentele au avut loc în noiembrie anul trecut, dar numai în aceste zile a început procesul.  În instanță  fata de frică a refuzat să spună adevărul explicându-i judecătorului că s-a lovit după ce a căzut de pe o scară, apoi că s-a lovit de o masă, apoi a aluncat pe un covor în baie și s-a lovit  cu  capul de toaletă….

De Ana Moldovan

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram