Zilele Babelor din martie arată destinul nostru de peste an. Cum să îţi alegi ziua care îţi spune cum îţi va merge tot anul

Perioada 1-9 martie este cunoscută în popor sub denumirea de “Zilele Babei Dochia” sau “Zilele Babelor”, fiind strâns legată de Mărţişor.

În această perioadă există obiceiul ca fiecare om să îşi aleagă o zi, adică o “babă”, care îi va arăta cum va fi anul respectiv pentru el, în funcţie de vreme. Primele zile din luna martie sunt considerate schimbătoare, unele fiind prea călduroase, iar altele friguroase. Etnografii spun că tradiţia “babelor” a apărut din mitul Babei Dochia, unul cel mai importante din cultura românească.

Baba Dochia şi-ar fi luat numele de la Sfânta Muceniţă Evdochia, sărbătorită de biserică pe 1 martie.

În vechiul calendar roman, anul începea pe 1 martie, iar Baba Dochia apare ca întruchiparea anului vechi, care este pe sfârşite şi trebuie să moară. Moartea Dochiei în ziua de 9 martie se consideră hotarul dintre iarnă şi primăvară, potrivit crestinortodox.ro.

Citește și O invazie de lăcuste amenință China: pregătită o armată de 100.000 de rațe / VIDEO

Astfel, perioada între 1 şi 9 martie reprezintă intervalul de timp în care Dochia îşi împlineşte destinul urcând muntele, împreună cu turma sa de oi, pentru a “muri spre renaştere”. Aspectul instabil al vremii din această perioadă este considerat a fi cauzat de caracterul capricios al Babei Dochia. Potrivit legendelor, Baba Dochia avea o noră pe care o năpăstuia de câte ori putea. La un moment dat, pe 1 martie, a trimis-o să spele lâna – să o transforme din neagră în albă. Nora a fost ajutată de un înger, care i-a dat o floare albă şi care i-a spus să spele lâna cu ea. După ce Baba Dochia îşi vede nora cu o floare în mână, a decis să plece cu oile la munte, fiind convinsă că a venit primăvara. Baba Dochia îşi pune 9 cojoace de blană şi urcă cu oile pe munte. Acolo este fie prea cald, fie prea frig, aşa că ea se dezbracă pe rând de cojoace. Când rămâne fără ele, însă, vine gerul şi o îngheaţă. Dumnezeu o transformă atunci în stâncă, împreună cu oile, să rămână amintire, mai spun tradiţiile româneşti. Acestea ar fi “Babele” din Munţii Bucegi.

Tradiţia spune că în perioada 1-9 martie, fiecare persoană are o “babă”.

Data acesteia se calculează în funcţie de ziua naşterii. De exemplu, dacă eşti născut în ziua de 18, baba ta va fi 1+8=9, adică 9 martie. Există şi posibilitate alegerii unei “babe”, la întâmplare.

Înainte de perioada 1-9 martie, decizi ce zi din această perioadă îţi va arăta cum îţi va merge tot anul. Se spune că dacă afară este frig şi întunecat, vei avea un an mai prost, dar dacă în ziua aleasă va fi cald şi soare, vei avea un an minunat.

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram

Tu nu-mi spune ce să scriu, eu nu-ți spun cum să gândești.
Dacă ai ceva de spus, scrie la
ro.mondonews24@gmail.com