Archivi tag: corpuri arse

Descoperire macabră: într-un oraș libian controlat de Haftar s-au descoperit cadavre de femei și copii în 8 gropi comune

„O groază”…, așa au definit  Națiunile Unite descoperirea macabră a unor gropi comune în Tarhuna, un oraș libian aflat la doar 80 de km de Tripoli controlat până acum câteva zile de milițiile generalului Khalifa Haftar. În gropile comune se aflau corpurile arse a zecilor de civili  inclusiv femei și copii.

Potrivit ministrului de Interne libian, Fathi Bishaga, „s-ar fi găsi zeci de corpuri arse în interiorul unui container” și cel puțin 8 gropi comune în diferite zone din periferia orașului.  Milițiile lui Haftar nu au fost singurele care au ocupat Tharuna. O bandă criminală, „a noua brigadă”, condusă de frații Kaniat, care  l-a susținut pe Haftar și a luptat împotriva milițiilor din Tripoli și care în ultimele zile s-au refugiat în Bani Walid și apoi în Jufra.

Sărăcia și munca copiilor: cealaltă față a pământului /12 iunie: Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor

Misiunea ONU în Libia a solicitat „autorităților să efectueze investigații rapide, eficiente și transparente pentru toate cazurile privind crimele ”: „Salutăm decizia de astăzi – continuă ONU – de a înființa un comitet care să examineze acest aspect și invităm toți membrii săi să întreprindă cu promptitudine lucrări care vizează protejarea gropilor comune, identificarea victimelor, stabilirea cauzelor de deces și ducerea trupurilor la rudele apropiate. ”

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de Facebook, VK ,Twitter,  Instragram și Odnoklassniki

 

Coronavirus, numere exacte sau nu? China acuzată de ”cremarea corpurilor în secret”

Cu aproximativ 7.771 de persoane infectate cu coronavirus în China, țara este acuzată acum de cremarea corpurilor în secret  înainte de a fi identificate și adăugate pe lista numărului de decese.

Coronavirusul a infectat acum mai multe persoane în China decât SARS, și care a provocat haos în țară în 2002, cu 5.327 de cazuri confirmate. William Yang, corespondent pentru The  Guardian, susține că China ascunde numărul real de decese, trimițând cadavrele direct în crematorii fără a le identifica.

Citește și Coronavirus, OMS declară stare de urgență globală: numărul morților se ridică la 213

El a scris pe Twitter: „Media chineză a intervievat persoanele care lucrează la centrele de crematare locale, confirmând că multe cadavre au fost trimise direct de la spitale la cramatorii, fără a fi identificate în mod corespunzător. Acest lucru înseamnă că există alți oameni care au murit de virus, și care nu au fost înregistrați oficial” .

Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24

Urmărește pagina noastră de FacebookTwitter și Instragram