Patru bărbați au fost condamnați moarte prin spânzurare pentru violul în grup a unei studente de fizioterapie în vârstă de 23 de ani din New Delhi în urmă cu mai bine de șapte ani.
Bărbații au fost condamnați la moarte prin spânzurare după ce au violat și ucis o femeie într-un autobuz în 2012. În urma rănilor profunde a murit două săptămâni mai târziu. Descrierile deosebit de sălbatice ale violului în grup din 2012 au provocat indignarea internațională. Mama victimei a declarat potrivit CNN că a reușit să rămână puternică doar pentru a vedea justiția făcută pentru moartea fiicei sale: “Am văzut-o murind și am văzut-o suferind și când bea o singură picătură de apă”, a spus ea. “Nu există Dumnezeu pentru mine, nu există nimeni care să-mi dea această putere, doar durerea este cea care îmi dă această putere.”
Execuția este programată pentru 22 ianuarie la ora 7 dimineața la închisoarea Tihar din capitala Indiei, a anunțat judecătorul prin intermediul conferinței video. Vinovații pot să contesteze decizia în decurs de 14 zile .
Citește și O femeie și-a denunțat tatăl: ” Am fost violată de la vârsta de 9 ani și am 4 copii cu el”
Cei patru bărbați au fost condamnați la moarte în septembrie 2013, decizia fiind confirmată patru ani mai târziu, în urma unui proces administrativ îndelungat. Un al cincilea bărbat acuzat s-a sinucis în închisoare în 2013, în timp ce un al șaselea care era minor a fost condamnat la trei ani de închisoare. Acum este liber.
Pentru mai multe articole interesante rămâi cu noi pe RoMondoNews24
Urmărește pagina noastră de Facebook, Twitter și Instragram